Reconstrucție osteoarticulară și osoasă

Sezonul rece aduce cu sine probleme ale articulațiilor și ale sistemului osos, aceastea având mai multe cauze, mai mult sau mai puțin complexe. Din păcate, aceste probleme nu mai afectează doar persoanele în vârstă, predispuse la astfel de afecțiuni, ci și adulții tineri și chiar copiii. Sistemul osos și cel articular sunt cele care ne mențin corpul în poziția normală și care ne ajută să ne menținem echilibrul, de aceea orice problemă pe care o resimțim la nivel osteoarticular trebuie tratată cu grijă și trebuie analizate cauzele dezechilibrelor existente.

Frigul este prima dintre cauzele acestor afecțiuni, articulațiile având tendința de a se contracta la expunerea la frig. Modificarea țesutului conjunctiv este responsabilă de apariția unor schimbări în funcționarea articulațiilor, iar acest țesut are nevoie de o foarte bună hidratare, de multă apă. Din păcate, mulți dintre noi consumăm iarna mai puțină apă decât vara, deoarece nu mai intervine atât de des senzația de sete datorată căldurii și procesului de transpirație. Organismul are însă nevoie de apă la fel de mult și iarna și vara. Lipsa apei conduce și la o absorbție deficitară a celorlalți nutrienți, în special a mineralelor, atât de importante pentru sistemul osos. Dezechilibrele endocrine pot cauza și ele probleme osteoarticulare, așa cum este cazul femeilor care au dereglări de menstruație sau care au ajuns la menopauză. Acestea apar tot pe fondul neasimilării corecte a mineralelor, iar aporturile de vitamine (vitamina D) și de minerale rezolvă doar parțial această necesitate a corpului. Uneori este nevoie de o „resetare”, pe care medicina cuantică ne poate ajuta să o facem folosind biorezonanța magnetică.

Stilul de viață este de asemenea foarte important pentru modul în care organismul nostru în întregime și implicit sistemele osos și articular funcționează. Băuturile carbogazoase, de orice natură, au un efect demineralizant, din cauza gazului pe care îl conțin, conducând la o porozitate crescută a oaselor. Faptul că acestea sunt acide, cu un pH mic, face ca organismul nostru să fie nevoit să completeze diferența până la un nivel normal al pH-ului intern, consumând minerale din oase, mușchi, organe.

Poluarea este de asemenea o cauză pentru numeroase afecțiuni, unele dintre cele mai grave; este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să evităm poluarea, de aceea trebuie să avem grijă de sănătatea noastră pe alte fronturi: detoxifiere, hidratare, deparazitare, aporturi de minerale și vitamine. Toate acestea sunt măsuri la îndemână pentru a ne ajuta să ne repornim organismul.

Reconstrucția articulațiilor, dacă acestea au ajuns să se degradeze, este un proces destul de lung, de cel puțin câteva luni și poate fi împiedicată de acidoze sau de un nivel mare de toxine în organism. Depunerile datorate acidozelor cauzează durerile la nivelul articulațiilor iar curățarea acestora se poate face prin alcalinizare. Corpul are capacitatea de a se autocurăța, dar trebuie să îi dăm instrumentele necesare: detoxifiere și deparazitare. Postul Paștilor și al Crăciunului pot fi două momente foarte bune pentru aceste două acțiuni. 

Detoxifierea presupune curățarea sistemului limfatic de paraziții îndepărtați în prima fază a procesului, anume deparazitarea. Reconstrucția osteoarticulară este astfel facilitată de un teren curățat în prealabil, chiar și la persoane în vârstă. Acest proces poate fi susținut prin suplimente de minerale, suplimente pe bază de MSM, condroitină, acizi grași Omega și de colagen. Metoda de reconstrucție pe bază de infiltrații este dureroasă și riscantă, în timp ce produsele naturale sunt acceptate mult mai ușor de către organism, iar terapiile de biorezonanță magnetică sunt blânde cu organismul.

Printre terapiile de medicină cuantică pe care le putem folosi pentru a sprijini recuperarea osteoarticulară, în programul Pulsar, categoria Subspace Programs, putem folosi funcția Body Viewer. De aici putem accesa categoria Organ Systems și putem lucra asupra oaselor, fie individual (craniu, brațe, picioare, coloană vertebrală), fie pe totalitatea sistemului osos. Se mai pot utiliza terapiile din categoria Spinal, dar și terapiile din Iridiology. În această din urmă categorie, regăsim terapii dedicate durerilor cauzate de osul sacral, celor din zona coxo-femurală, precum și una pentru curățarea sistemul limfatic.

În ceea ce privește durerile și inflamațiile, putem folosi Meridian Therapy, deoarece aceste efecte neplăcute pot fi cauzate și de blocajele energetice la nivelul meridianelor. Tot aici se poate interveni în plus specific asupra țesutului conjunctiv. Terapiile din categoria Acupuncture benefice pentru reconstrucția osteoarticulară pot fi folosite atât pentru a trata probleme provenite din subconștient (folosind funcția Test and Treat), cât și pentru a trata probleme cunoscute, punctuale, lucrând asupra canalelor blocate corespunzătoare zonei afectate. În acest caz, durerile pot fi cauzate de blocaje care fac ca energia să fie redirecționată către zonele greșite.

În cazul în care am trecut deja de faza de detoxifiere și am ajuns în cea de reconstrucție, putem interveni cu terapiile de biorezonanță magnetică Trivector asupra ADN-ului și a celulelor stem. Absorbția mineralelor poate fi impulsionată cu programele din categoria Risk profile, acționând specific asupra articulațiilor, oaselor și celulelor. Tot în această gamă de programe din Pulsar, putem ajuta organismul să asimileze nutrienții și mineralele folosind funcția Connect to Nutrition, stimulând astfel întreg sistemul digestiv sau specific producția de enzime. 

Terapiile din Homotoxicology pot fi și ele benefice sistemului osos, asigurând astfel o detoxifiere profundă, acționând asupra ADN-ului, ARN-ului, celulelor, țesuturilor, sângelui, limfei etc. Putem de asemenea să acționăm asupra coloanei vertebrale, tot cu terapiile Trivector, unde putem folosi un program scurt pentru scanarea coloanei, sau un program lung care tratează fiecare vertebră în parte, dacă pacientul are probleme grave ale coloanei vertebrale. În egală măsură, este important să tratăm problemele sistemului limfatic, ale sistemului nervos, precum putem ameliora durerile de la nivelul picioarelor folosind o terapie de reflexologie.

Programele din categoria Sport ne pot fi utile pentru reechilibrarea sistemului endocrin, ceea ce ajută la absorbția mineralelor. Tot în această gamă de programe, putem impulsiona oxigenarea, putem stimula coordonarea și flexibilitatea. Terapiile Zap ne oferă alternative pentru a trata inflamațiile (Zap Inflamed Tissue), la fel ca și categoria Organ Generator din programul Pulsar unde găsim terapii pentru ameliorarea inflamațiilor și durerilor, la nivelul nervilor, al sistemului endocrin sau pentru reechilibrarea metabolismului.

Medicina cuantică ne ajută așadar pentru a trata inflamațiile și dereglările care au ca efect dureri la nivelul osteoarticular, atât punctuale, cauzate de schimbările de temperatură, dar și pe cele cronice, apărute în urma unei degradări de durată a organismului.